Fără categorie

Viktor Orban: Îi îndemn pe cetăţenii români să se prezinte la alegerile europarlamentare, să dorească să aibă o voce în acest domeniu

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat vineri, la Sânpaul, la inaugurarea celei mai moderne fabrici de nutreţuri combinate din Europa, realizată în urma unei investiţii româno-ungare de peste 15 milioane de euro, că îi îndeamnă pe cetăţenii români să se prezinte la alegerile europarlamentare şi astfel să dorească să aibă o voce la nivel european.

"Urmează alegeri foarte importante. Este foarte important şi punctul dumneavoastră de vedere ce se întâmplă şi din punctul de vedere al Ungariei nu este absolut indiferent pentru noi ce se întâmplă la Bruxelles. L-am auzit pe domnul preşedinte (al UDMR, n.r.) cum a vorbit despre acest lucru. Trebuie să alegem, dragă Hunor, şi nu numai în Ungaria, nu numai la Bruxelles, trebuie să trimitem reprezentanţi care să ne reprezinte interesele din România, din Ungaria, din Europa Centrală. Aş dori să îi îndemn pe cetăţenii români să se prezinte la alegerile europarlamentare, să dorească să aibă o voce în acest domeniu", a precizat Viktor Orban. AGERPRES/(A – autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

Sursa: Agerpres

Back To Top