Fără categorie

Vâlcea: Drum comunal, rupt de o alunecare de teren; circulaţia rutieră între Slătioara şi Vaideeni este întreruptă

Drumul comunal care face legătura între comunele Slătioara şi Vaideeni s-a rupt, joi dimineaţa, în urma unei alunecări de teren care s-a produs în zonă din cauza precipitaţiilor din ultimele zile, circulaţia rutieră între cele două localităţi fiind întreruptă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Aceştia au precizat că sunt afectate 50 de gospodării, dar că nu există persoane izolate, pentru a ajunge dintr-o comună în cealaltă existând rute ocolitoare.

"Evenimentul a fost semnalat la ora 4,45, prin SNAU 112. Din cauza infiltrărilor de apă s-a produs o alunecare de teren care a dus la prăbuşirea platformei drumului comunal ce face legătura între comunele Slătioara şi Vaideeni, pe o lungime de aproximativ 50 de metri. Sunt afectate un număr de 50 de gospodării, accesul auto desfăşurându-se prin Slătioara sau numai prin Vaideeni", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Poliţiştii au menţionat că drumul va fi semnalizat cu indicatoare de avertizare, autorităţile locale din Slătioara fiind deja anunţate ca să găsească soluţii pentru localnicii afectaţi, în prezent, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă acţionând în zonă cu un buldoexcavator şi un tractor pentru degajarea zăpezii pe un traseu alternativ.

Joi şi vineri, Vâlcea se află sub avertizare Cod Galben de inundaţii, meteorologii prognozând precipitaţii lichide ce vor determina topirea zăpezii pe arii extinse.

La începutul acestui an, reprezentanţii ISU au precizat că judeţul Vâlcea este pe primul loc în ţară la alunecările de teren, cu peste 400 de zone afectate. AGERPRES / (AS – autor: Ramona Dincă, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)

Sursa: Agerpres

Back To Top