Fără categorie

Vâlcea: 54 de anagajaţi MAI, testaţi pentru coronavirus după cazurile confirmate de la Craiova

Un număr de 54 de angajaţi ai structurilor MAI din judeţul Vâlcea, care au intrat în contact cu jandarmi de la detaşamentul din Craiova în cadrul căruia au fost confirmate cu COVID-19 mai multe persoane, au fost testaţi joi şi probele urmează a fi analizate, potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Vâlcea remis AGERPRES.

Sursa citată menţionează că până în prezent în judeţ au fost realizate 1.670 de teste, ultimii testaţi fiind cei 54 de angajaţi MAI care au intrat în contact cu jandarmii de la Gruparea Mobilă Craiova.

Potrivit aceleiaşi surse, care citează Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea, în judeţ au fost confirmate 22 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, dintre care 14 sunt internate în spitale din judeţ şi din ţară.

Sunt asimptomatice opt dintre persoanele internate, patru persoane prezintă forme uşoare ale bolii şi două persoane prezintă forme medii de boală.

Totodată, pentru nerespectarea dispoziţiilor militare privind izolarea la domiciliu şi restricţiile de circulaţie au fost aplicate 39 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 46.000 de lei şi trei sancţiuni în valoare de 8.000 de lei pentru nereguli de natură economică. AGERPRES/(AS – autor: Cristina Matei, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: Agerpres

Back To Top