Fără categorie

UPDATE Câteva zeci de protestatari în faţa sediului MAE, unde cer demisia ministrului Meleşcanu

Câteva zeci de protestatari manifestează, luni seară, în faţa Ministerului Afacerilor Externe, cerând demisia ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, cu privire la modul în care s-a desfăşurat votarea în secţiile deschise pentru românii din străinătate.

Un grup de protestatari care au manifestat iniţial în Piaţa Victoriei s-a deplasat către Ministerul Afacerilor Externe, strigând lozinci precum 'Toată lumea are dreptul să voteze' şi 'Demisia, Teodor Meleşcanu'.

 

ORA 20.37 Câteva sute de persoane s-au adunat în Piaţa Victoriei; oamenii cer demisia Guvernului

 

Câteva sute de persoane s-au strâns, luni seară, în Piaţa Victoriei, pentru a protesta faţă de Guvern şi de coaliţia aflată la putere, dar şi pentru a sărbători rezultatele obţinute de partidele din opoziţie la alegerile europarlamentare de duminică.

Oamenii adunaţi în faţa sediului Guvernului flutură steaguri ale României şi ale Uniunii Europene şi afişează bannere cu mesajele "Jos penalii!" şi "#ca prostul". De asemenea, participanţii la protest scandează lozinci precum "Demisia!", "Jos Guvernul!" şi "PSD – ciuma roşie".

Aceştia îşi manifestă totodată solidaritatea cu românii care nu au putut să voteze duminică în secţiile din străinătate din cauza modului de organizare a scrutinului. Ei strigă ''Diaspora''.

Perimetrul din centrul Pieţei Victoria în care se află protestatarii nu a fost înconjurat de garduri. În zonă nu se află efective de jandarmi.

Evenimentul a fost anunţat pe reţelele de socializare, fiind intitulat ''Sărbătoarea primei victorii''. AGERPRES/(AS – autor: Mihai Stoica, editori: Georgiana Tănăsescu, Marius Frăţilă editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa: Agerpres

Back To Top