Fără categorie

Tomac – mesaj de Ziua Europei: În aceste vremuri grele e datoria noastră să ne păstrăm neclintite valorile

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a transmis sâmbătă un mesaj de Ziua Europei în care afirmă că este datoria tuturor să păstreze neclintite valorile şi să acţioneze cu mai mult curaj în apărarea şi perpetuarea acestora mai ales în contextul actual.
 

"De 70 de ani, fiecare dintre noi pune umărul la ceea ce este şi va fi mereu Uniunea solidarităţii, a unităţii şi a păcii. Sunt mândru că sunt român, la fel cum sunt mândru să mă numesc cetăţean european. Ziua Europei este ziua unităţii noastre, a tuturor naţiunilor sub acelaşi steag ce apără demnitatea umană, libertatea, democraţia. Mai ales în aceste vremuri grele pe care cu toţii le înfruntăm, este datoria noastră să ne păstrăm neclintite valorile şi să acţionăm cu mai mult curaj pentru apărarea şi perpetuarea lor", a scris Tomac, pe Facebook.

El a postat şi un mesaj video pe pagina sa de socializare.

"Patriotismul înseamnă fapte. România a reuşit întotdeauna atunci când în fruntea ţării am avut politicieni care au crezut în idealurile noastre. Proiectul european a reuşit atunci când în vârful Europei am avut politicieni care au crezut în unitatea europeană şi au înfăptuit-o. Astăzi, în zi de sărbătoare, să spunem: La mulţi ani România! La mulţi ani Europa!", afirmă preşedintele PMP în mesajul video. AGERPRES/(AS – autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)

 

Citiţi şi:

 

* Ziua Europei 

 

* Iohannis, mesaj de Ziua Europei: În confruntarea cu pandemia, România a dovedit încă o dată că este un partener de încredere

 

* Bogdan Aurescu, despre Ziua Europei: Valoarea construcţiei europene constă în solidaritate 

 

* Ministrul Ciucă, mesaj de Ziua Europei: Timpurile pe care le trăim ne demonstrează că uniţi suntem mai puternici

 

* Mihai Tudose: La 70 de ani distanţă, UE trece prin cea mai grea perioadă de încercare 

 

* Ciolacu, de Ziua Europei: Ne dorim o Românie puternică în UE; trebuie să ne asumăm rolul pe care îl merităm cu adevărat 

 

* Dăncilă: Sunt sigură că proiectul european va continua să se dezvolte, să inspire naţiuni şi generaţii

 

* Marian Petrache: Sărbătorim Ziua Europei în poate cea mai neagră criză globală; ne vom reveni 

 

* Angel Tîlvăr: Aderarea efectivă a României la Schengen trebuie să fie o prioritate a UE 

 

* Rozalia Biro: Mai mult ca oricând avem nevoie de o Europă unită

 

* Orban – mesaj de Ziua Europei: Putem depăşi criza pandemică dacă şi celelalte ţări o vor depăşi 

 

* USR: Uniunea Europeană se confruntă azi cu o provocare a cărei rezolvare stă în solidaritate 

 

* Dan Barna: UE trece printr-o perioadă dificilă, îi sunt testate viteza de reacţie, solidaritatea

Sursa: Agerpres

Back To Top