Fără categorie

ŞTIRILE SERII ÎN JUDEŢE – 18 IULIE

* Paşaportul Sorinei, fetiţa din judeţul Mehedinţi adoptată de soţii Săcărin, care deţin cetăţenie română şi americană, nu a ajuns de la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a Parchetului General la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Dolj, organul emitent, pentru a putea fi eliberat.

* Mii de oameni sunt aşteptaţi şi în acest an să urce pe Muntele Găina, la "Târgul de Fete", cea mai veche, mai mare şi mai cunoscută sărbătoare populară din România, organizată anual în cea mai apropiată duminică de sărbătoarea Sfântului Ilie (20 iulie).

* Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că una dintre problemele cu care se confruntă unităţile militare este lipsa de personal, existând unele cu o acoperire de 31-35%.

* Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, consideră că decizia CCR cu privire la proiectul de revizuire a Constituţiei depus de PNL este "ciudată" şi "pare a fi în favoarea infractorilor", ea aducând în discuţie necesitatea unei dezbateri privind reorganizarea funcţionării Curţii Constituţionale.

* Paramedicii din cinci judeţe ale ţării, care acum sunt încadraţi ca personal civil, ar putea trece în subordinea inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă până la sfârşitul acestui an dacă Senatul va aproba legea care stipulează acest lucru chiar la începutul sesiunii parlamentare de toamnă, a declarat, joi, preşedintele Asociaţiei Salvital-SMURD Hunedoara, Petru Mărginean.

* Un plutonier adjutant în cadrul ISU Oltenia, în vârstă de 46 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de trafic de influenţă, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 300 dolari de la un martor denunţător, pentru a-i facilita plata unor taxe vamale mai mici la Vama Craiova pentru un autoturism de lux.

* Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a semnat ordinul de încetare a mandatului de primar al comunei Ipoteşti pentru Sorin Augustin Tofan, după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în care acesta se afla.

* Preşedintele Clusterului Regional Agrofood, Silviu Manole, afirmă că, din păcate, la nivelul societăţii româneşti nu există o educaţie în spiritul unui trai sănătos, bazată pe o alimentaţie corectă, iar din acest motiv foarte mulţi români suferă de obezitate şi de alte boli.

* Persoanele cu afecţiuni neurovasculare şi spinale, atât adulţi, cât şi copii, pot fi diagnosticate de medicii de la Spitalul de Neurochirurgie "Prof. Dr. Nicolae Oblu" din Iaşi cu ajutorul unui sistem angiografic unic în ţară.

* Prefectul de Vâlcea, Florian Marian, a afirmat joi că suprafaţa judeţului s-a mărit cu 87 de hectare de teren, zona fiind preluată de comuna Voineasa de la comuna Şugag, judeţul Alba, în urma actualizării limitei administrative dintre cele două localităţi.

* Destinaţiile favorite în sezonul estival din judeţul Maramureş sunt pensiunile rurale, trenul cu aburi Mocăniţa, Cimitirul Vesel din Săpânţa şi bisericuţele din lemn aflate în patrimoniul UNESCO, a declarat joi, pentru AGERPRES, preşedinta Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi Cultural din Romania (ANTREC), filiala Maramureş, Livia Sima. AGERPRES / (AS – editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea) 

Sursa: Agerpres

Back To Top