Fără categorie

RETROSPECTIVĂ/MAI în 2018 – Creşteri salariale, proteste anti-Guvern şi scandalul cu poliţistul pedofil ce a dus la schimbarea şefului IGPR

Ministrul Carmen Dan declara, la începutul anului, că în Ministerul Afacerilor Interne vor fi angajate, în 2018, aproximativ 6.000 de persoane, adăugând că se doreşte ca în cel mult patru ani să se poată acoperi deficitul de 23.000 de oameni.

 

Sursa foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

De asemenea, ministrul cerea şefului de atunci al Poliţiei Române să comunice, cât mai urgent, cât de serioase şi de riguroase au fost testările psihologice în cazul poliţistului de la Brigada Rutieră bănuit de pedofilie, ce calificative profesionale a primit acesta în ultimii ani şi cum a fost posibil ca din 1990 să nu fie observat comportamentul lui.

Cu această ocazie, ea a arătat că a aflat "cu stupefacţie" că în majoritatea unităţilor din Poliţie se folosesc teste psihologice fără licenţă şi a cerut demisia tuturor celor responsabili în cazul poliţistului care a agresat doi minori.

În urma scandalului, Carmen Dan a solicitat schimbarea lui Bogdan Despescu şi a cerut premierului împuternicirea pe o perioadă de şase luni în funcţia de şef al Poliţiei Române a chestorului principal Cătălin Ioniţă.

Ministrul de Interne a cerut, la mijlocul lunii ianuarie, trimiterea Corpului de control la Inspectoratul General al Poliţiei Române pentru verificări legate de cazul de agresiune sexuală în care a fost implicat un agent de poliţie şi, totodată, pentru a se asigura de faptul că şeful IGPR, chestorul Bogdan Despescu, îi va prezenta un raport obiectiv premierului.

Carmen Dan şi-a păstrat portofoliul de la minister după schimbarea Guvernului, din luna ianuarie. Ea a primit aviz favorabil, pe 29 ianuarie, din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului, cu 20 de voturi "pentru" şi nouă "împotrivă".

Ministrul a adăugat că, în 2018, rămân prioritare reducerea deficitului de personal, dotarea efectivelor şi îmbunătăţirea cadrului legislativ.

De la 1 februarie, peste 28.000 de poliţişti au beneficiat de majorări salariale între 5% şi 10%, după acordarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică pentru mai multe categorii de poliţişti decât se acorda până atunci.

Peste 3.000 de poliţişti urmau să primească acest drept pentru prima dată, în condiţiile legislaţiei în vigoare: poliţiştii de la acţiuni speciale, criminaliştii şi cei care îndeplinesc atribuţii specifice de cercetare la faţa locului, în domeniul pirotehnic sau prin utilizarea câinilor de serviciu. Totodată, peste 25.000 de poliţişti au beneficiat de acest spor majorat de la 5 la 10%.

Ca urmare a controlului efectuat de Corpul de control al ministrului de Interne în cazul poliţistului Eugen Stan, acuzat de agresiune sexuală a unui minor, 18 poliţişti, dintre care zece cu funcţii de conducere, au intrat în cercetări, anunţa, pe 16 februarie, Carmen Dan.

Tot în urma scandalului cu poliţistul-pedofil, MAI a elaborat o nouă metodologie privind cunoaşterea personalului, elementul de noutate fiind introducerea unui formular de semnalare pe care superiorul să îl completeze şi să îl pună la dispoziţia psihologului, dacă observă la un angajat "anumite comportamente, conduite, stări atipice". Formularul ar avea "rolul unui instrument ajutător pentru psiholog".

La jumătatea lunii iunie, poliţistul Eugen Stan a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea a 18 infracţiuni de agresiune sexuală, aflate în concurs real.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în perioada 2 noiembrie 2009 – 5 ianuarie 2018, Eugen Stan a agresat sexual 18 persoane, cu vârste între 5 şi 38 de ani, în diferite locuri de pe raza municipiului Bucureşti.

*** Un alt scandal a avut loc în jurul lucrărilor de doctorat elaborate sub îndrumarea Academiei de Poliţie. În luna mai, Carmen Dan anunţa că a decis verificarea lucrărilor de doctorat elaborate sub auspiciile Şcolii doctorale a Academiei de Poliţie.

Ea spunea că, pentru început, vor fi evaluate în jur de 80 de lucrări de diplomă, respectiv acele lucrări de diplomă care aparţin unor angajaţi ai ministerului care primesc indemnizaţie pentru doctorat. Dan preciza, de asemenea, că nu pleacă de la premisa că acele lucrări ar fi fost plagiate.

Pe 19 noiembrie, Academia de Poliţie a prezentat concluziile raportului privind tezele de doctorat susţinute în perioada 2011-2017, care a fost finalizat pe 15 noiembrie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Academiei de Poliţie, prorectorul Mihai Marcoci, au fost verificate 149 de teze de doctorat susţinute în perioada 2011-2017, pentru 55 dintre acestea putând să apară "chestiuni plagiate", fapt care ar urma să fie verificat de Comisia de Etică a instituţiei.

*** La sfârşitul lunii iunie au avut loc inundaţii în mai multe judeţe din ţară, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a intervenit în sprijinul populaţiei afectate.

 

Sursa foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Ministrul de Interne, declara, pe 2 iulie, la Prefectura Braşov, că "în ultimele cinci zile au fost afectate de inundaţii 285 de localităţi din 35 de judeţe, ceea ce înseamnă o arie foarte mare şi o încercare foarte grea pentru autorităţi".

Ploile au continuat şi în luna iulie, în urma fenomenelor hidrometeorologice fiind semnalate efecte negative în Bucureşti şi în 41 de localităţi din 20 de judeţe.

*** Protestele antiguvernamentale au fost reluate odată cu venirea verii. La începutul lunii iunie, circa 100 de persoane au protestat faţă de coaliţia de guvernare, în faţa Palatului Parlamentului, în zona Parcului Izvor. În debutul acţiunii, mai mulţi protestatari l-au huiduit şi împins pe deputatul Nicolae Bacalbaşa, care traversa parcul.

Jandarmii au comunicat, prin canale oficiale, că nu vor tolera acte sau gesturi care pun în pericol siguranţa persoanelor sau care tulbură ordinea publică. Protestele au continuat, desfăşurându-se atât în faţa Guvernului, în Piaţa Victoriei, cât şi zona Parcului Izvor, în apropiere de Palatul Parlamentului.

 

Sursa foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Pe 10 august a fost organizat "Protestul Diasporei", cel mai mare protest din 2018 împotriva Guvernului. Oamenii au început să se adune în Piaţa Victoriei încă din cursul dimineţii, iar în jurul prânzului peste 200 de persoane se aflau în faţa Guvernului. Până seara, peste 60.000 de persoane s-au adunat în Piaţa Victoriei, fiind blocate, treptat, toate bulevardele din apropierea Guvernului. Incidentele au început să apară la început izolat, după prânz, iar odată cu venirea serii, acestea s-au înmulţit. Jandarmii au răspuns prin folosirea spray-urilor iritante şi a gazelor cu efect lacrimogen-iritant.

După ora 21,00, incidentele s-au amplificat, jandarmii intervenind periodic cu gaze, ceea ce i-a făcut pe o parte dintre participanţi să plece, în timp ce manifestanţii rămaşi au devenit din ce în ce mai iritaţi de acţiunile forţelor de ordine.

Incidentele au degenerat când o grupă de jandarmi a pătruns în interiorul manifestanţilor, ei fiind atacaţi de protestatari cu obiecte contondente, petarde şi sticle. O femeie-jandarm a fost trântită la pământ şi lovită de câţiva manifestanţi, în timp ce alţii au intervenit pentru a o proteja şi au reuşit s-o transporte până la cordonul de jandarmi din apropierea Guvernului.

 

Sursa foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Imediat după ora 23,00, jandarmii au primit ordin de evacuare a Pieţei. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă, apoi au pătruns în piaţă, protestatarii fiind dispersaţi către străzile adiacente. În mai multe zone din vecinătatea Pieţei Victoriei au continuat confruntările dintre jandarmi şi grupuri de persoane agresive.

După protest, mai multe sute de persoane au ajuns la spital, pentru a primi îngrijiri medicale, în timp ce mai mulţi jandarmi au fost şi ei răniţi în urma confruntărilor.

Structurile MAI au fost mobilizate, după protest, pentru identificarea persoanelor care au sustras armele individuale ale celor doi jandarmi care au fost bătuţi în Piaţa Victoriei.

Protestele au continuat şi a doua zi, când s-au adunat peste 25.000 de persoane în Piaţa Victoriei, însă nu au mai fost înregistrate incidente importante. Aceeaşi situaţie s-a repetat şi în următoarele zile, numărul participanţilor scăzând treptat.

În urma evenimentelor din 10 august, MAI a întocmit un raport, care însă a fost clasificat secret de serviciu întrucât unele informaţii din cuprinsul său vizează date pe care MAI le-a solicitat celorlalte instituţii din domeniul securităţii naţionale.

Potrivit ministrului Afacerilor Interne, protestul din 10 august nu a fost asumat de niciuna din organizaţiile şi platformele civice care au iniţiat, susţinut şi promovat acest eveniment. Ministrul a precizat că raportul privind evenimentele din 10 august are 90 de file.

De cealaltă parte, peste 650 de plângeri au fost depuse de către protestatari în săptămânile de după protest, la Secţia Parchetelor Militare de la Parchetul General.

Tot la PÎCCJ a fost audiat şi şeful Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, colonelul Cătălin Paraschiv, cel care a coordonat intervenţia în forţă a jandarmilor la protest.

Procurorii militari au deschis un dosar penal în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu în legătură cu modul în care au intervenit jandarmii în timpul protestului din 10 august.

*** Ministrul Carmen Dan a anunţat, pe 28 septembrie, că Guvernul a aprobat în şedinţa de joi o hotărâre privind cheltuielile pentru îngrijirea medicală a angajaţilor MAI răniţi în misiuni. Ea a precizat că ministerul va suporta tratamentul, recuperarea, spitalizarea celor care au avut de suferit, iar acest lucru se va întâmpla nu numai în instituţii spitaliceşti publice, ci şi în instituţii spitaliceşti private şi chiar tratamentele şi recuperarea în clinici din străinătate.

MAI a organizat, în luna octombrie, Referendumul pentru Familie, pentru care au fost tipărite peste 21 de milioane de buletine de vot. Aproximativ 38.000 de angajaţi ai Ministerului – poliţişti, pompieri, jandarmi, poliţişti de frontieră – s-au aflat la datorie în perioada referendumului.

*** Tot în octombrie, MAI a fost o componentă importantă a exerciţiului naţional "Seism 2018", care constă în punerea în aplicarea a Concepţiei naţionale de răspuns postseism. Conform scenariului, a avut loc un cutremur de 7,5 grade pe scara Richter, care poate fi urmat de mai multe replici. În acest context, au fost alertate toate unităţile subordonate ale IGSU, iar mai multe echipaje de pompieri din ţară s-au deplasat spre Capitală.

 

Sursa foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

*** MAI s-a pregătit, de asemenea, pentru preluarea, în 2018, a Preşedinţiei Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne.

Promovarea unei Europe mai sigure, întărirea frontierelor externe ale Uniunii Europene şi gestionarea fenomenului migraţiei se numără printre priorităţile asumate de MAI în perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului JAI, potrivit unui comunicat de presă transmis de MAI, pe 5 decembrie, după reuniunea comună de la Bruxelles a Guvernului României şi a Comisiei Europene.

Printre priorităţile pe componenta de afaceri interne a Preşedinţiei Române a Consiliului UE se numără continuarea unor dosare importante aflate în prezent în lucru, precum migraţia, gestionarea frontierelor externe şi consolidarea securităţii interne a Uniunii Europene.

De asemenea, prevenirea şi combaterea radicalizării online şi a promovării terorismului prin internet este o prioritate a Consiliului JAI în perioada Preşedinţiei Române a Consiliului UE.

În urma preluării de la 1 ianuarie 2019 a Preşedinţiei Consiliului UE de către România, Ministerul Afacerilor Interne va coordona pe perioada celor şase luni componenta de afaceri interne a Consiliului JAI. AGERPRES / (AS – autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa: Agerpres

Back To Top