Fără categorie

PMB: Asociaţia Anais face presiuni. Să intre în legalitate; ONG-uri: Primăria să asigure de urgenţă finanţare

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) afirmă într-un comunicat de presă că nu va ceda "presiunilor mediatice" făcute de Asociaţia Anais, care se ocupă de victimele violenţei domestice, şi nu va face rabat de la litera legii, acordând şanse egale tuturor asociaţiilor care vor participa la selecţia de programe şi proiecte în acest an.

Anterior, Reţeaua pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor (VIF) şi Coaliţia pentru Egalitate de Gen au transmis un comunicat prin care anunţă că 24 de ONG-uri membre, printre care se numără şi Asociaţia Anais, organizează o manifestaţie publică, marţi dimineaţă, în faţa PMB, pentru a atrage atenţia că "Primăria lasă femeile fără singurul adăpost non-stop pentru victimele violenţei domestice".

Potrivit organizaţiilor, centrul de primire în regim de urgenţă Casa Invicta se închide pe 1 mai, iar PMB nu oferă nicio alternativă. Timp de peste doi ani, Casa Invicta a găzduit şi/sau consiliat 350 de femei. Conform statisticilor centrului, 104 femei şi 128 de copii au ajuns la Casa Invicta după ora 16,30, când restul adăposturilor sunt închise.

ONG-urile atrag atenţia că PMB "nu respectă legea" iar CGMB are responsabilitatea de a estima dimensiunea locală a situaţiilor de violenţă domestice şi de a aloca un buget adecvat activităţilor din domeniu.

"ONG-urile cer Primăriei Municipiului Bucureşti să nu îşi mai bată joc de victimele violenţei domestice şi să asigure de urgenţă finanţare pentru cel puţin 184 de locuri în adăposturi pentru femei, 5 centre de criză pentru victimele violului, 19 centre de consiliere pentru victimele femei, conform recomandărilor europene", se mai arată în comunicatul celor două reţele.

În replică, PMB menţionează în comunicat că va acorda în continuare finanţări nerambursabile organizaţiilor non-profit, însă numai în baza unui regulament, elaborat anul trecut (HCGMB nr.274/ 2018), cu criterii de eligibilitate clare şi care nu exclud sub nicio formă ONG-urile care doresc cu adevărat să contribuie la îmbunătăţirea vieţii persoanelor aflate în nevoie.

În legătură cu ceea ce numeşte "acuzaţiile false vehiculate în mod repetat de către reprezentanţii Asociaţiei Anais conform cărora centrul de găzduire a victimelor violenţei domestice din Bucureşti s-a închis din cauză că Primăria Capitalei 'a oprit finanţarea acestuia'", PMB precizează că, la începutul anului 2019, s-au finalizat mai multe proiecte sociale derulate de asociaţii non-profit, cu finanţare de la DGASMB.

Asociaţiile în cauză şi-au arătat disponibilitatea pentru a continua proiectele începute şi vor aplica atunci când va avea loc selecţia de proiecte, alegând să urmeze calea legală obţinerii acestor finanţări, menţionează PMB.

Municipalitatea afirmă că Asociaţia Anais (al cărei preşedinte este Carmen Nemeş, fost consilier general PDL în perioada 2008-2012, actual membru PNL sector 2) este singura care, în loc să facă toate demersurile necesare pentru a intra în legalitate, a ales "să facă presiuni mediatice" în acest sens, "uitând" să menţioneze că: PMB nu a oprit finanţarea unui proiect social, acordul fiind încheiat pe o perioadă determinată; "Centrul de primire în regim de urgenţă destinat victimelor violenţei domestice – Casa Invicta" a avut o licenţă de funcţionare provizorie, care a expirat pe 23 martie 2019, ceea ce înseamnă că finanţarea în continuare a acestui proiect ar fi fost ilegală.

Potrivit datelor din bugetul Asociaţiei Anais, pentru Casa Invicta (care avea o capacitate de 16 locuri – 8 femei şi 8 copii) se relevă faptul că peste trei sferturi din banii pe care îi primea de la bugetul local erau destinaţi salariilor şi altor cheltuieli de personal (fără a se cunoaşte exact numărul persoanelor care prestau servicii), şi nu cheltuielilor beneficiarilor, se arată în comunicatul PMB.

Conform sursei citate, declamând public că PMB a închis singurul centru de găzduire a victimelor violenţei domestice din Capitală, această asociaţie, pentru interesul propriu, aduce "grave deservicii chiar potenţialilor beneficiari aflaţi în situaţii de criză", care sunt induşi în eroare şi care cred că nu mai au unde să ceară ajutor sau unde să se refugieze în caz de nevoie.

Centrul de sprijin pentru familii defavorizate care aparţine Primăriei Capitalei, prin DGASMB, are de asemenea program non-stop, menţionează PMB.

PMB aminteşte că a iniţiat, în februarie, programul pilot "Împreună!", care se adresează victimelor violenţei în familie de pe raza municipiului Bucureşti care nu beneficiază de adăpost într-un alt centru de profil al statului sau al unor ONG-uri. Acestea pot beneficia de un ajutor financiar în cuantum de maxim 1.500 lei/ lună, sumă dedicată exclusiv plăţii chiriei unei locuinţe în municipiul Bucureşti.

"Programul nu este limitat, aşadar, la un anumit număr de locuri, aşa cum se întâmplă în cazul unui adăpost de profil. Principalul obiectiv este de a scoate victimele din mediul abuziv şi de a le izola de agresor. În cadrul programului, se asigură păstrarea confidenţialităţii, aşadar victimelor le este asigurat accesul la o locuinţă care să le permită să-şi înceapă o noua viaţă, în condiţii de siguranţă", precizează Municipalitatea.

Conform sursei citate, în 2019, PMB, prin DGASMB, mai asigură pentru victimele violenţei în familie şi alte servicii şi beneficii sociale: găzduire, hrană, consiliere psihologică şi asistenţă socială la nivelul Centrului de sprijin pentru familii defavorizate şi al celor două locuinţe protejate; decontarea costurilor aferente serviciilor privind examinarea victimelor şi eliberarea certificatului medico-legal pentru victimele violenţei în familie din municipiul Bucureşti, conform H.C.G.M.B. nr. 39/2016.

DGASMB are în vedere, după aprobarea bugetului municipiului Bucureşti, demararea procedurilor aferente închirierii unui imobil (compus din teren şi construcţie), în vederea amenajării unui centru social destinat victimelor violenţei în familie, adăugat PMB. AGERPRES/(AS – autor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: Agerpres

Back To Top