Fără categorie

Marian Petrache: Cu rectificarea se reglează raporturile de forţă din PSD

Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, a afirmat, marţi, referindu-se la proiectul de rectificare a bugetului de stat, că "se reglează raporturile de forţă" din PSD şi "sacrifică primăriile din jumătate de ţară ca să rezolve problema clientelei lor politice".

"PSD îşi dă ultima suflare şi sacrifică ţara. Bugetul pe care îl propune Teodorovici e de fapt bugetul de campanie pentru PSD. Cu rectificarea se reglează raporturile de forţă din partid şi sacrifică primăriile din jumătate de ţară ca să rezolve problema clientelei lor politice. Ţara e în faliment, deficitul stă să explodeze şi Teodorovici nu ştie de unde să mai cârpească. Bugetul nu are nicio legătură cu românii şi cu nevoile lor. Doar cu campania PSD-ului pentru prezidenţiale", a scris Petrache pe Facebook.

Ministerul Finanţelor Publice propune o rectificare bugetară pozitivă, care asigură respectarea limitei de 2,76% a deficitului bugetar, cele mai mari diminuări fiind operate, conform proiectului, la Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Cercetării. AGERPRES/(AS- autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa: Agerpres

Back To Top