Fără categorie

Infotrafic: Circulaţie oprită pe DN 6, în judeţul Caraş-Severin, din cauza unui accident

Traficul rutier este oprit, vineri dimineaţa, pe DN 6, în judeţul Caraş-Severin, din cauza unui accident soldat cu rănirea unei persoane, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Potrivit sursei citate, pe DN 6 Caransebeş – Lugoj, la kilometrul 465+110 m, între localităţile Zăgujeni şi Constantin Daicoviciu, judeţul Caraş-Severin, un autoturism s-a angajat într-o depăşire, intrând frontal într-un autotren, care a fost lovit din spate de alt autocamion.

Impactul s-a soldat cu rănirea unei persoane.

Circulaţia rutieră este întreruptă în ambele sensuri. AGERPRES/(AS – editor: Oana Popescu, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: Agerpres

Back To Top