Fără categorie

Guvernul a aprobat proiectul bugetului de stat pe 2019 (surse)

Guvernul a aprobat proiectul bugetului de stat pe 2019, au precizat pentru AGERPRES surse guvernamentale.

În cadrul aceleiaşi şedinţe de Guvern au fost aprobate proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2019, proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019 şi Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2019-2021.

Premierul a precizat, în deschiderea şedinţei de Guvern, că proiectul a fost intens dezbătut cu toate părţile relevante şi în constituirea lui s-a avut în vedere susţinerea a trei piloni principali: sănătatea, educaţia şi investiţiile publice.

"De asemenea, am luat în calcul alocări bugetare care vor onora obligaţiile asumate de România în faţa partenerilor externi, cum ar fi 2% din PIB pentru Apărare, ceea ce asigură respectarea angajamentelor asumate de România în relaţia cu partenerii NATO şi sumele necesare organizării acţiunilor Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene", a declarat Dăncilă. AGERPRES/ (AS – autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)

Sursa: Agerpres

Back To Top