Fără categorie

Consultări la Cotroceni / Au început discuţiile preşedintelui Klaus Iohannis cu delegaţia USR

Consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu delegaţia USR pentru stabilirea "direcţiilor de acţiune necesare punerii în aplicare a referendumului naţional din 26 mai" au început, marţi, la Palatul Cotroceni.

Din delegaţia USR fac parte preşedintele Dan Barna, Cristina Prună, liderul grupului din Camera Deputaţilor, Ionuţ Moşteanu, vicepreşedinte, George Dircă, preşedintele Comisiei pentru constituţionalitate din Senat, Silviu Dehelean, secretar al Camerei Deputaţilor şi membru în Comisia juridică.

Anterior, şeful statului a avut consultări cu delegaţia PNL.

Preşedintele Iohannis mai are marţi consultări cu delegaţia UDMR.

Consultările vor continua miercuri cu reprezentanţii PMP, ALDE, grupului parlamentar PRO Europa, grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi PSD. AGERPRES/(AS – autor: Florentina Peia, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)

Sursa: Agerpres

Back To Top