Fără categorie

Argeş: Percheziţie la locuinţa unui tânăr care a încălcat restricţiile de circulaţie şi a instigat la nerespectarea lor

Poliţiştii argeşeni au efectuat, vineri, o percheziţie la locuinţa unui tânăr care a încălcat restricţiile de circulaţie şi a instigat la nerespectarea lor.

"La primele ore ale dimineţii, poliţiştii au efectuat o percheziţie la locuinţa unui tânăr de 20 de ani, din Piteşti, care a postat în seara zilei de 27 aprilie 2020, pe o reţea de socializare, un clip video în care provoacă urmăritorii clipului să se întâlnească cu el, noaptea, într-un loc public, încălcând prevederile ordonanţelor militare", se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

 

Sursa foto: IPJ Argeş

Conform aceleiaşi surse, în filmare tânărul părea că manevrează un pistol, astfel că la descinderea desfăşurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti au participat poliţişti de la Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu luptătorii Serviciului Acţiuni Speciale şi un specialist criminalist.

"În urma activităţilor s-a stabilit că tânărul nu deţine o armă supusă autorizării, dar şi că acesta a încălcat în mod repetat prevederile ordonanţelor militare, fapt pentru care i-au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 22.000 de lei", precizează IPJ Argeş.

Poliţiştii au amendat-o cu 2.000 de lei, tot pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare, pe prietena tânărului, o piteşteancă de 19 ani, care a efectuat filmarea din data de 27 aprilie. AGERPRES/(AS – autor: George Onea, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa: Agerpres

Back To Top